De cand ma stiu am avut o dorinta "nebuna" dupa aventura si mi se parea ca nu m-am nascut in timpul care trebuie. Bineinteles ca am cautat sa imi astampar aceasta dorinta prin diferite moduri. Copil fiind, avand casa langa padure si langa un camp imens, am putut sa dau frau liber imaginatiei mele de "aventurier" intrand in pielea diferitelor personaje din filme sau cartile de specialitate. O !!!! ce vremuri au mai fost...dar, nu se compara nici pe departe cu aventura pe care o traiesc de peste 5 ani impreuna cu Dumnezeu! E cea mai mare aventura a vietii mele.
E interesant modul in care ti se schimba perspectiva asupra lucrurilor atunci cand esti influentat de Dumnezeu. De cand mi-au cazut "solzii" de pe ochi vad lucrurile, oamenii si mai ales Biserica intr-un alt mod. De fapt asta s-a intamplat cu toti oamenii pe care i-a chemat Dumnezeu sa faca ceva in jurul lor. Moise-un peltic (sasait), argumenteaza cu Dumnezeu sa caute pe altcineva care sa scoata pe Israel din Egipt: asta pana cand Dumnezeu ii deschide ochii sa vada cum stau lucrurile in realitatea spirituala. Ghedeon la fel "eu sunt cel mai mic din casa tatalui meu, din cea mai neinsemnata semintie a lui Israel" : pana cand Dumnezeu ii deschide si lui ochii. Slujitorul lui Elisei era sa faca infarct cand a vazut multimea inamica in jurul lui; pana cand Elisei spune : Doamne ai mila si de orbul acesta. Pavel a trebuit sa stea orb 3 zile pentru a vedea cu adevarat cum stau lucrurile in realitatea spirituala.Si lista poate continua...
Spuneam ca Dumnezeu mi-a deschis si mie ochii (precis si tie) sa vad cum stau de fapt lucrurile in jurul meu. Din modul meu copilaresc in care gandeam despre pocaiti, am ajuns sa-i iubesc si, inafara familiei, universul meu sa se invarta in jurul lor. Am ajuns sa am insomnii, sa ma framant inlauntrul meu, sa ma doara capul, sa-mi creasca tensiunea, ba chiar sa mi se inmulteasca perii albi, sa ma ingras-ba nu, asta nu e din cauza bisericii :))). Ce vreu sa spun este ca de cand s-a atins El de mine chiar imi pasa de Biserica si de cei din jur. Nu pot sa raman indiferent la lucrurile care se intampla in contextul meu.
Ce ma doare este sa vad o Biserica atat de diferita fata de cea Primara si mai mult decat atat, una care se indeparteaza tot mai mult de atmosfera care era intre apostoli. De-a lungul timpului, Biserica a trecut prin diferite stagii: imparatie, ambasada, spital, manastire, tribunal pe vremea inchizitorilor, cabinet de consiliere, teatru, etc. Dar acum trece printr-o faza destul de ciudata dat fiind contextul anului 2008. Stau si ma gandesc daca pe langa anii de teologie pe care i-am facut nu trebuie sa ma apuc serios si de un curs de mecanica auto si tot ce tine de ea. Nu pentru a stii cum sa-mi repar masina pe care inca nu o am, ci pentru ca Biserica a devenit o VULCANIZARE SPIRITUALA. Serviciile divine de la biserica, seamana foarte mult cu ceea ce se intampla intr-o vulcanizare. Adica: ai o problema la masina, (fie ai pana, probleme cu directia, schimbatul unui pneu sau alte lucruri ca nu ma pricep pana nu fac cursul ala odata) te duci sa ti-o repare, in special problemele rotilor. Oamenii care trec printr-o pana spirituala vin la slujba sa-i mai umflam un pic, sa-i mai petecim un pic, sa le mai centram un pic directia, dupa care se intorc din nou inapoi tot pe aceleasi drumuri spirituale pline de gropi si capcane. Dupa care procesul asta se repeta in fiecare duminica. Eu unu ma simt ciudat sa mai fiu ala care umfla oamenii prin cate o predica, prin incurajare, consiliere, prin vizite...desi e povara care o port in inima si ma simt ca pestele in apa facand aceste lucruri.
Nu vreau sa mai fiu vulcanizator, vreau sa fiu reprezentant al "Dealer-ului" trezirii spirituale. Unu care in loc sa umfle si sa peteceasca, sa imprastie mireasma placuta a trezirii si innoirii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu