Cuvintele lui Dumnezeu din Genesa Genesa 2:18 “Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.” încă mai răsună în societatea în care trăim, chiar dacă odată cu trecerea timpului se mai aude doar ecoul vocii Sale. Instituţia căsătoriei, a familiei care este celula de baza a societăţii, a început să nu mai fie atât de apreciată şi de dorită în ultimul timp. Trăim într-o lume în care pentru unii este mai convenabil să rămână celibatari pentru că spun ei “ ai mai multe avantaje”.
Aceste concepţii care nu sunt nimic altceva decât nişte manifestări ale unor dorinţe egoiste, şi o teamă de a accepta mai multă responsabilitate, stau la baza societăţii moderne. Ideile acestea, care sunt menite să pervertească adevărul lui Dumnezeu, par a fi produsul unor minţi umane când de fapt sunt minciunile şi ideile lui Satan care caută să distrugă societatea în care trăim. Astfel au apărut familii de homosexuali şi lesbiene care luptă pentru drepturile lor.
Presiunea făcută de aceştia au determinat multe dintre guvernele din lumea întreagă să legalizeze aceste forme de căsătorie falsă şi pervertită.
Provocarea reală cu care se confrunţă tinerii generaţiei prezente este aceea de a face faţă presiunii venite de la Hollywood prin filme, publicitate sau orice alt mijloc de informare. Modelul de căsătorie pe care-l oferă lumea este unul eronat din care nu curge nici o binecuvântare veşnică, şi care duce această relaţie minunată a căsătoriei în direcţia neintenţionată de Dumnezeu.
1.Criterii în alegerea unui partener de viaţă
Nimeni nu poate oferi o listă cu criteriile ideale pe care cineva le poate stabili înainte de a se căsători. Aceste criterii depind de fiecare persoană în parte: de preferinţele personale, mediul în care trăieşte, planuri de viitor, pregătirea profesională, studiile făcute, etc. Nimeni nu poate impune anumite criterii standard în alegerea unui partener de viaţă, deoarece din perspectiva lui Dumnezeu, acest legământ este pentru totdeauna şi nu persoana care dă sfaturi va trebui să rămână căsătorită, în cazul în care oferă nişte principii greşite.
Singurul criteriu pe care-l oferă Scriptura este acesta: un credincios care se căsătoreşte trebuie să aleagă un partener credincios.
Aceasta este voia lui Dumnezeu. Persoanelor libere pentru căsătorie (neînsuraţi sau văduvi) le spune că se pot căsători cu oricine, “numai în Domnul” (1Corinteni 7:39). Comentarii mai multe sunt de prisos. Dumnezeu doreşte mântuirea fiecărei persoane, dar nu a lăsat căsătoria ca un mijloc de evanghelizare. Majoritatea covârşitoare a persoanelor care, credincioase fiind, s-au căsătorit cu necredincioşi, în speranţa convertirii lor, au fost dezamăgite. Extrem de puţini dintre ei abia au reuşit să îşi păstreze credinţa.
“Căsătoriile nefericite apar atunci când nu există alegeri, sau când alegerile care totuşi se fac, sunt greşite!”
2. Calităţi personale şi ale partenerului de viaţă
Familia ideală este formată dintr-un bărbat şi o femeie credincioşi lui Dumnezeu, uniţi pe viaţă prin legământ, din dragoste şi în voia lui Dumnezeu, care împlinesc bucuroşi rolul şi scopul lui Dumnezeu pentru ei.
În majoritatea cazurilor, tinerii care vor să se căsătorească caută partenerul potrivit, cu calităţile ideale. Perspectiva trebuie întoarsă cu 180 de grade; adică cel care doreşte să se căsătorească trebuie să caute să-şi dezvolte caracterul în aşa fel încât el să fie partenerul potrivit pentru celălalt.
Prima şi cea mai importantă calitate care ar trebui să fie căutată este aceea ca viitorul partener să aibă o relaţie strânsă cu Domnul Isus, şi inima predată în totalitate voii Sale suverane. Mulţi caută fericirea în căsătorie,şi unii o găsesc. Dar apare întrebarea: ce fel de ingrediente pune fiecare pentru a avea o căsătorie fericită?
O a doua calitate care trebuie luată în considerare este disciplina. “Atunci când intervine disciplina, apare şi desfătarea.” Dacă partenerii nu sunt disciplinaţi , şi nu pun preţ pe disciplina personală, acea relaţie de casătorie urmează a fi una care va încălca multe dintre principiile familiei, pentru că nu există acea ordine necesară unei vieţuiri fericite. Sunt multe calităţi pe care orice credincios trebuie să le dezvolte de-a lungul vieţii, nu doar cel care se pregăteşte pentru căsătorie. De fapt Dumnezeu doreşte să ne schimbe în asemănarea Domnului Isus Cristos. Căsătoria nu este altceva decât un mediu pe care El l-a pregătit pentru maturizarea noastră. Cei doi pot să-şi dezvolte simţul responsabilităţii, al comunicării, răbdarea, aplanarea conflictelor, etc. Prin relaţia de căsătorie Dumnezeu ne ajută să înţelegem mai bine relaţia pe care o are El cu Biserica. Fiecare aşteaptă ca celălalt să aibă cât mai multe dintre aceste calităţi pentru a-i fi cât mai uşor.
Maturitatea spirituală este de dorit, dar fiecare este la un anumit nivel al acesteia, şi nimeni nu poate fi la cel mai înalt nivel. Indiferent cât de maturi sunt cei doi, atâta timp cât există dorintă pentru maturizare şi pentru apropiere de Cristos şi căutarea voii Sale pentru cei doi, El nu le va înşela încrederea.
3. Cunoştinţe necesare înainte de căsătorie
Sunt câteva lucruri pe care orice persoană care doreşte să se căsătorească, trebuie să le ştie:
a) Dumnezeu doreşte ca omul să fie căsătorit. Nici astăzi “nu este bine ca omul să fie singur.” În faptul că Dumnezeu doreşte ca omul să se căsătorească, este o dovadă a dragostei lui Dumnezeu pentru om. Dumnezeu există într-o relaţie perfectă – ca Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. A fi după chipul lui Dumnezeu înseamnă a exista în relaţie, nu izolat. Da, căsătoria este bună, sfântă şi nu e greşit să fie de dorit.
b) Dumnezeu nu porunceşte ca cineva să se căsătorească cu orice preţ. Se poate întâmpla ca, din diferite considerente, o persoană să îşi dorescă aşa de mult căsătoria, încât să nu mai conteze cu cine se căsătoreşte. Această atitudine arată pe de-o parte lipsa încrederii şi a ascultării de Dumnezeu, iar pe de alta, neînţelegerea căsătoriei. Cuvintele proorocului Amos sunt grăitoare: “Merg oare doi oameni împreună fără să fie învoiţi?” (Amos 3:3). Adică, o persoană normală se gândeşte la acţiunile lui; dacă trebuie să ia o decizie, discută cu celălalt, îl cunoaşte, îi ştie intenţiile, iau decizii comune … şi aşa porneşte la drum. Este normal să ia cineva viaţa pe apucate? NU! Cu mult mai puţin este să se căsătorească cineva, numai de dragul de a fi căsătorit.
c) Celibatul este o opţiune personală. Unii nu se căsătoresc pentru că au acest dar. Ei nu simt nevoia sau dorinţa după un partener şi cred că nici nu ar trebui să se căsătorească, doar pentru că aşa fac toţi oamenii.
Alţii nu se căsătoresc pentru că doresc să se dedice în totalitate lui Dumnezeu.
Apostolul Pavel are cuvinte de încurajare pentru cei care doresc să aleagă acest statut special cu motivaţia slujirii mai eficiente.
Este adevărat că decizia de a nu te căsători este importantă şi nu trebuie luată nici cu uşurinţă, nici din cauza unor experienţe traumatizante din trecut. În acelaşi timp, este clar că în societatea noastră, şi uneori şi în biserică, cei care sunt necăsătoriţi şi au o anumită vârstă sunt priviţi cu suspiciune sau milă, dânduli-se impresia că sunt persoane de mâna a doua. Această mentalitate trebuie schimbată şi e posibil să se schimbe, dacă fiecare înţelege că Dumnezeu este în control şi că a nu fi căsătorit nu este un handicap.
Sunt alte persoane care ar trebui ajutate înspre căsătorie. Rugăciunea pentru ei este folositoare. De asemenea biserica poate creea mai multe posibilităţi ca tinerii să slujească împreună, să se cunoască şi să descopere Voia lui Dumnezeu.
d) Dumnezeu se implică în procesul alegerii unui partener în măsura în care este lăsat să se implice. Descoperirea Voii lui Dumnezeu este un parteneriat. Nu este asemenea răsăritului, sau apusului, care au loc fără voia ta. Dumnezeu nu îţi aduce acasă persoana cu care trebuie să te căsătoreşti, nici nu scrie numele ei pe cer.
e) Odată căsătorit nu este corect să-L acuzi pe Dumnezeu pentru decizia luată fără El. Viaţa de căsătorie nu este asemenea descrierilor din romanele de dragoste. Pavel ne spune că cei căsătoriţi au mai multe griji şi necazuri decât cei necăsătoriţi. Pentru ei slujirea are mai multe piedici.
De multe ori, cei care se căsătoresc nu se aşteaptă la acestea. Este un întreg proces de schimbare şi ajustare la viaţa în doi (şi apoi în trei, patru…). Începi o viaţă de jertfire pentru binele celuilalt, de multe renunţări, uneori, de conflicte. Ispita mare este ca, în loc să lucrezi la armonia din familie, să îl faci pe Dumnezeu responsabil pentru toate acestea. Gândul meschin poate suna cam aşa: ‘dacă nu este ea/el persoana cu care ar fi vrut Domnul să mă căsătoresc?’
A fi căsătorit înseamnă şi a avea pe cineva care să te completeze, care să lucreze la caracterul tău, care să îţi ofere sentimentul de valoare, care să te iubească necondiţionat, care să te împlinească, cu care să nu ştii cum a trecut ziua, cu care să te rogi, să te încurajeze în momente dificile, cu care să poţi să plângi şi să râzi.
4. Comunicarea: ingredient de succes
“Câteva dintre elementele necesare pentru clădirea unei căsătorii sunt sinceritatea, simpatia şi înţelegerea” Cred că un motiv principal pentru care o persoană ar dori să se căsătorească ar trebui să fie acela de a avea pe cineva care să-l înţeleagă şi cu care să poată discuta sincer orice aspect al vieţii. Sinceritatea în comunicare este fundamentul care trebuie stabilit încă de la început. Fără acest ingredient nu poate exista comunicare reală. Orice fel de comunicare care nu vine din sinceritate nu este altceva decât minciună. De fapt, să ştii că indiferent ce s-ar întâmpla, ai pe cineva care-ţi va spune întotdeauna adevărul, îti dă un sentiment de încredere, fără de care nu se poate clădi o relaţie de căsătorie. Această comunicare, sub diferitele ei aspecte, nu trebuie să fie neaparat verbală. “Diversitatea modalităţilor de exprimare a iubirii...este nelimitată atunci când ai multă imaginaţie.”
Când tinereţea cu specificul ei va trece, tot ceea ce-i mai rămâne unui cuplu în vârstă este depănarea amintirilor. Comunicarea este un proces care se învaţă, şi dacă de-a lungul timpului cei doi nu au învăţat plăcerea de a comunica, vor rămâne cu un gust amar din cauză că nu şi-au dedicat mai mult timp să comunice unul cu celălalt.
Parte din procesul comunicării este şi empatia, înţelegerea partenerului. Când cei doi se înţeleg unul pe altul, comunicarea va fi un proces uşor de învăţat pentru ambii parteneri. Ingredientul cel mai valoros pe care poate un partener să-l pună în comunicare este o descchidere continuă de a comunica indiferent de circumstanţele vieţii.
5.Căsnicia: rolurile partenerilor
În societatea prezentă există o confuzie mare în ceea ce priveşte rolurile soţului şi al soţiei într-un cămin. Opiniile moderniste susţin ideea că într-o familie rolurile şi responsbilităţile partenerilor sunt egale, chiar şi copii au drep de vot egal în deciziile familiei.
Dacă privim inapoi când a fost instituită familia, vedem că lucrurile nu stau chiar aşa. Rolurile soţilor nu sunt aceleaşi şi nici nu se pot înlocui unul pe celălalt. Dumnezeu a creat familia dintr-un bărbat şi o femeie fiecare cu rolul său specific. Femeia nu poate îndeplini pe deplin rolul bărbatului, şi viceversa. Dar aceste două roluri se completează reciproc şi au ca scop zidirea unei familii stabile în care copiii să se poată dezvolta armonios şi să se simtă în siguranţă.
Zicala: “unde sunt doi oameni, unul trebuie să fie şef” este valabil şi în cazul căsătoriei. Dumnezeu a dat acest rol de cap al familiei bărbatului, şi nimeni nu poate schimba acest fapt. Este dorinţa lui Dumnezeu ca bărbatul să-şi asume acest rol cu toate responsabilităţile care îi revin. Femeia a fost creată ca şi “ajutor potrivit” pentru bărbat şi nu invers. Bărbatul şi femeia au caracteristici fizice şi emoţionale diferite şi tocmai de aceea ce poate face unul nu poate face celălalt. De exemplu: niciodată bărbatul nu va putea să înlocuiască în viaţa unui copil grija plină de dragoste a mamei, nici femeia protecţia şi sentimentul de siguranţă pe care îl conferă prezenţa tatălui în casă.
În Efeseni 5:22-24 nu sunt prezentate rolurile soţiei şi al soţului. Supunerea soţiei faţă de soţ nu este un rol, la fel cum nici iubirea soţiei de către soţ nu este un rol. Din punct de vedere omenesc, dacă cineva lucrează la o firmă, parte din responsabilitatea sa nu este să se supună şefului, este de la sine înţeles, ci aceea de a face treaba pentru care a fost angajat.
Soţia nu este angajata soţului, ea este partenera lui. Are responsabilităţi diferite, roluri diferite, dar în nici un caz nu este capul familiei.
“ Biserica se supune lui Cristos din dragoste. Motivaţia soţiei în supunerea faţă de soţul ei trebuie să fie aceeaşi.”
Rolul soţiei nu este acela de a sta la bucătărie şi a creşte copiii, această responsabilitate îi revine şi soţului. Dumnezeu a pus daruri diferie în fiecare persoană şi acest lucru trebuie apreciat în celălalt partener.
“Există un preot în fiecare casă. Dumnezeu a desemnat ca bărbatul să joace acest rol.” Un rol major pe care îl are soţul este acela de a mijoci pentru familia lui inaintea lui Dumnezeu. Cristos face acelaşi lucru pentru Biserica Sa. Cristos este un model atât pentru soţ cât şi pentru soţie, dar mai ales pentru soţ în ceea ce priveşte mijlocirea. Rolurile bărbatului şi ale femeii nu s-au schimbat. Ele sunt aceleaşi încă de la începuturile familiei. Oricine încearcă să le schimbe nu va aduce decat neînţelegere, conflicte şi confuzie.
Concluzie
Încă nu este bine pentru om să fie singur, dar nimeni nu poate fi obligat să se căsătorească. Există responsabilităţi dar şi beneficii care nu pot fi cunoscute în nici un alt cadru decât cel al căsătoriei. Principiile în alegerea unui partener de căsătorie nu sunt standarlizate, fiecare este liber să aleagă, atâta timp cât este “în Domnul.”
Înainte de a căuta calităţi la celălat trebuie mai întâi să le cauţi în dreptul tău. Acestea trebuie dezvoltate de-a lungul timpului, ştiind că schimbarea este un proces de lungă durată ce necesită acceptare şi răbdare.
Înainte de căsătorie fiecare ar trebui să aibă o idee despre care sunt rolurile şi mai ale responsabilităţile partenerilor. Încălcarea acestora poate genera conflicte majore.
Comunicarea sinceră şi eficientă este cheia unei relaţii de succes atâta timp cât este respectată şi ţinută la loc de cinste. Teoria este bună dar în practică lucrurile stau cu totul altcumva. Fiecare trebuie să preţuiască acest tip de relaţie pe care Dumnezeu l-a permis tocmai pentru a ne ajuta să înţelegem taina relaţiei dintre Cristos şi Biserică.
Aceste concepţii care nu sunt nimic altceva decât nişte manifestări ale unor dorinţe egoiste, şi o teamă de a accepta mai multă responsabilitate, stau la baza societăţii moderne. Ideile acestea, care sunt menite să pervertească adevărul lui Dumnezeu, par a fi produsul unor minţi umane când de fapt sunt minciunile şi ideile lui Satan care caută să distrugă societatea în care trăim. Astfel au apărut familii de homosexuali şi lesbiene care luptă pentru drepturile lor.
Presiunea făcută de aceştia au determinat multe dintre guvernele din lumea întreagă să legalizeze aceste forme de căsătorie falsă şi pervertită.
Provocarea reală cu care se confrunţă tinerii generaţiei prezente este aceea de a face faţă presiunii venite de la Hollywood prin filme, publicitate sau orice alt mijloc de informare. Modelul de căsătorie pe care-l oferă lumea este unul eronat din care nu curge nici o binecuvântare veşnică, şi care duce această relaţie minunată a căsătoriei în direcţia neintenţionată de Dumnezeu.
1.Criterii în alegerea unui partener de viaţă
Nimeni nu poate oferi o listă cu criteriile ideale pe care cineva le poate stabili înainte de a se căsători. Aceste criterii depind de fiecare persoană în parte: de preferinţele personale, mediul în care trăieşte, planuri de viitor, pregătirea profesională, studiile făcute, etc. Nimeni nu poate impune anumite criterii standard în alegerea unui partener de viaţă, deoarece din perspectiva lui Dumnezeu, acest legământ este pentru totdeauna şi nu persoana care dă sfaturi va trebui să rămână căsătorită, în cazul în care oferă nişte principii greşite.
Singurul criteriu pe care-l oferă Scriptura este acesta: un credincios care se căsătoreşte trebuie să aleagă un partener credincios.
Aceasta este voia lui Dumnezeu. Persoanelor libere pentru căsătorie (neînsuraţi sau văduvi) le spune că se pot căsători cu oricine, “numai în Domnul” (1Corinteni 7:39). Comentarii mai multe sunt de prisos. Dumnezeu doreşte mântuirea fiecărei persoane, dar nu a lăsat căsătoria ca un mijloc de evanghelizare. Majoritatea covârşitoare a persoanelor care, credincioase fiind, s-au căsătorit cu necredincioşi, în speranţa convertirii lor, au fost dezamăgite. Extrem de puţini dintre ei abia au reuşit să îşi păstreze credinţa.
“Căsătoriile nefericite apar atunci când nu există alegeri, sau când alegerile care totuşi se fac, sunt greşite!”
2. Calităţi personale şi ale partenerului de viaţă
Familia ideală este formată dintr-un bărbat şi o femeie credincioşi lui Dumnezeu, uniţi pe viaţă prin legământ, din dragoste şi în voia lui Dumnezeu, care împlinesc bucuroşi rolul şi scopul lui Dumnezeu pentru ei.
În majoritatea cazurilor, tinerii care vor să se căsătorească caută partenerul potrivit, cu calităţile ideale. Perspectiva trebuie întoarsă cu 180 de grade; adică cel care doreşte să se căsătorească trebuie să caute să-şi dezvolte caracterul în aşa fel încât el să fie partenerul potrivit pentru celălalt.
Prima şi cea mai importantă calitate care ar trebui să fie căutată este aceea ca viitorul partener să aibă o relaţie strânsă cu Domnul Isus, şi inima predată în totalitate voii Sale suverane. Mulţi caută fericirea în căsătorie,şi unii o găsesc. Dar apare întrebarea: ce fel de ingrediente pune fiecare pentru a avea o căsătorie fericită?
O a doua calitate care trebuie luată în considerare este disciplina. “Atunci când intervine disciplina, apare şi desfătarea.” Dacă partenerii nu sunt disciplinaţi , şi nu pun preţ pe disciplina personală, acea relaţie de casătorie urmează a fi una care va încălca multe dintre principiile familiei, pentru că nu există acea ordine necesară unei vieţuiri fericite. Sunt multe calităţi pe care orice credincios trebuie să le dezvolte de-a lungul vieţii, nu doar cel care se pregăteşte pentru căsătorie. De fapt Dumnezeu doreşte să ne schimbe în asemănarea Domnului Isus Cristos. Căsătoria nu este altceva decât un mediu pe care El l-a pregătit pentru maturizarea noastră. Cei doi pot să-şi dezvolte simţul responsabilităţii, al comunicării, răbdarea, aplanarea conflictelor, etc. Prin relaţia de căsătorie Dumnezeu ne ajută să înţelegem mai bine relaţia pe care o are El cu Biserica. Fiecare aşteaptă ca celălalt să aibă cât mai multe dintre aceste calităţi pentru a-i fi cât mai uşor.
Maturitatea spirituală este de dorit, dar fiecare este la un anumit nivel al acesteia, şi nimeni nu poate fi la cel mai înalt nivel. Indiferent cât de maturi sunt cei doi, atâta timp cât există dorintă pentru maturizare şi pentru apropiere de Cristos şi căutarea voii Sale pentru cei doi, El nu le va înşela încrederea.
3. Cunoştinţe necesare înainte de căsătorie
Sunt câteva lucruri pe care orice persoană care doreşte să se căsătorească, trebuie să le ştie:
a) Dumnezeu doreşte ca omul să fie căsătorit. Nici astăzi “nu este bine ca omul să fie singur.” În faptul că Dumnezeu doreşte ca omul să se căsătorească, este o dovadă a dragostei lui Dumnezeu pentru om. Dumnezeu există într-o relaţie perfectă – ca Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. A fi după chipul lui Dumnezeu înseamnă a exista în relaţie, nu izolat. Da, căsătoria este bună, sfântă şi nu e greşit să fie de dorit.
b) Dumnezeu nu porunceşte ca cineva să se căsătorească cu orice preţ. Se poate întâmpla ca, din diferite considerente, o persoană să îşi dorescă aşa de mult căsătoria, încât să nu mai conteze cu cine se căsătoreşte. Această atitudine arată pe de-o parte lipsa încrederii şi a ascultării de Dumnezeu, iar pe de alta, neînţelegerea căsătoriei. Cuvintele proorocului Amos sunt grăitoare: “Merg oare doi oameni împreună fără să fie învoiţi?” (Amos 3:3). Adică, o persoană normală se gândeşte la acţiunile lui; dacă trebuie să ia o decizie, discută cu celălalt, îl cunoaşte, îi ştie intenţiile, iau decizii comune … şi aşa porneşte la drum. Este normal să ia cineva viaţa pe apucate? NU! Cu mult mai puţin este să se căsătorească cineva, numai de dragul de a fi căsătorit.
c) Celibatul este o opţiune personală. Unii nu se căsătoresc pentru că au acest dar. Ei nu simt nevoia sau dorinţa după un partener şi cred că nici nu ar trebui să se căsătorească, doar pentru că aşa fac toţi oamenii.
Alţii nu se căsătoresc pentru că doresc să se dedice în totalitate lui Dumnezeu.
Apostolul Pavel are cuvinte de încurajare pentru cei care doresc să aleagă acest statut special cu motivaţia slujirii mai eficiente.
Este adevărat că decizia de a nu te căsători este importantă şi nu trebuie luată nici cu uşurinţă, nici din cauza unor experienţe traumatizante din trecut. În acelaşi timp, este clar că în societatea noastră, şi uneori şi în biserică, cei care sunt necăsătoriţi şi au o anumită vârstă sunt priviţi cu suspiciune sau milă, dânduli-se impresia că sunt persoane de mâna a doua. Această mentalitate trebuie schimbată şi e posibil să se schimbe, dacă fiecare înţelege că Dumnezeu este în control şi că a nu fi căsătorit nu este un handicap.
Sunt alte persoane care ar trebui ajutate înspre căsătorie. Rugăciunea pentru ei este folositoare. De asemenea biserica poate creea mai multe posibilităţi ca tinerii să slujească împreună, să se cunoască şi să descopere Voia lui Dumnezeu.
d) Dumnezeu se implică în procesul alegerii unui partener în măsura în care este lăsat să se implice. Descoperirea Voii lui Dumnezeu este un parteneriat. Nu este asemenea răsăritului, sau apusului, care au loc fără voia ta. Dumnezeu nu îţi aduce acasă persoana cu care trebuie să te căsătoreşti, nici nu scrie numele ei pe cer.
e) Odată căsătorit nu este corect să-L acuzi pe Dumnezeu pentru decizia luată fără El. Viaţa de căsătorie nu este asemenea descrierilor din romanele de dragoste. Pavel ne spune că cei căsătoriţi au mai multe griji şi necazuri decât cei necăsătoriţi. Pentru ei slujirea are mai multe piedici.
De multe ori, cei care se căsătoresc nu se aşteaptă la acestea. Este un întreg proces de schimbare şi ajustare la viaţa în doi (şi apoi în trei, patru…). Începi o viaţă de jertfire pentru binele celuilalt, de multe renunţări, uneori, de conflicte. Ispita mare este ca, în loc să lucrezi la armonia din familie, să îl faci pe Dumnezeu responsabil pentru toate acestea. Gândul meschin poate suna cam aşa: ‘dacă nu este ea/el persoana cu care ar fi vrut Domnul să mă căsătoresc?’
A fi căsătorit înseamnă şi a avea pe cineva care să te completeze, care să lucreze la caracterul tău, care să îţi ofere sentimentul de valoare, care să te iubească necondiţionat, care să te împlinească, cu care să nu ştii cum a trecut ziua, cu care să te rogi, să te încurajeze în momente dificile, cu care să poţi să plângi şi să râzi.
4. Comunicarea: ingredient de succes
“Câteva dintre elementele necesare pentru clădirea unei căsătorii sunt sinceritatea, simpatia şi înţelegerea” Cred că un motiv principal pentru care o persoană ar dori să se căsătorească ar trebui să fie acela de a avea pe cineva care să-l înţeleagă şi cu care să poată discuta sincer orice aspect al vieţii. Sinceritatea în comunicare este fundamentul care trebuie stabilit încă de la început. Fără acest ingredient nu poate exista comunicare reală. Orice fel de comunicare care nu vine din sinceritate nu este altceva decât minciună. De fapt, să ştii că indiferent ce s-ar întâmpla, ai pe cineva care-ţi va spune întotdeauna adevărul, îti dă un sentiment de încredere, fără de care nu se poate clădi o relaţie de căsătorie. Această comunicare, sub diferitele ei aspecte, nu trebuie să fie neaparat verbală. “Diversitatea modalităţilor de exprimare a iubirii...este nelimitată atunci când ai multă imaginaţie.”
Când tinereţea cu specificul ei va trece, tot ceea ce-i mai rămâne unui cuplu în vârstă este depănarea amintirilor. Comunicarea este un proces care se învaţă, şi dacă de-a lungul timpului cei doi nu au învăţat plăcerea de a comunica, vor rămâne cu un gust amar din cauză că nu şi-au dedicat mai mult timp să comunice unul cu celălalt.
Parte din procesul comunicării este şi empatia, înţelegerea partenerului. Când cei doi se înţeleg unul pe altul, comunicarea va fi un proces uşor de învăţat pentru ambii parteneri. Ingredientul cel mai valoros pe care poate un partener să-l pună în comunicare este o descchidere continuă de a comunica indiferent de circumstanţele vieţii.
5.Căsnicia: rolurile partenerilor
În societatea prezentă există o confuzie mare în ceea ce priveşte rolurile soţului şi al soţiei într-un cămin. Opiniile moderniste susţin ideea că într-o familie rolurile şi responsbilităţile partenerilor sunt egale, chiar şi copii au drep de vot egal în deciziile familiei.
Dacă privim inapoi când a fost instituită familia, vedem că lucrurile nu stau chiar aşa. Rolurile soţilor nu sunt aceleaşi şi nici nu se pot înlocui unul pe celălalt. Dumnezeu a creat familia dintr-un bărbat şi o femeie fiecare cu rolul său specific. Femeia nu poate îndeplini pe deplin rolul bărbatului, şi viceversa. Dar aceste două roluri se completează reciproc şi au ca scop zidirea unei familii stabile în care copiii să se poată dezvolta armonios şi să se simtă în siguranţă.
Zicala: “unde sunt doi oameni, unul trebuie să fie şef” este valabil şi în cazul căsătoriei. Dumnezeu a dat acest rol de cap al familiei bărbatului, şi nimeni nu poate schimba acest fapt. Este dorinţa lui Dumnezeu ca bărbatul să-şi asume acest rol cu toate responsabilităţile care îi revin. Femeia a fost creată ca şi “ajutor potrivit” pentru bărbat şi nu invers. Bărbatul şi femeia au caracteristici fizice şi emoţionale diferite şi tocmai de aceea ce poate face unul nu poate face celălalt. De exemplu: niciodată bărbatul nu va putea să înlocuiască în viaţa unui copil grija plină de dragoste a mamei, nici femeia protecţia şi sentimentul de siguranţă pe care îl conferă prezenţa tatălui în casă.
În Efeseni 5:22-24 nu sunt prezentate rolurile soţiei şi al soţului. Supunerea soţiei faţă de soţ nu este un rol, la fel cum nici iubirea soţiei de către soţ nu este un rol. Din punct de vedere omenesc, dacă cineva lucrează la o firmă, parte din responsabilitatea sa nu este să se supună şefului, este de la sine înţeles, ci aceea de a face treaba pentru care a fost angajat.
Soţia nu este angajata soţului, ea este partenera lui. Are responsabilităţi diferite, roluri diferite, dar în nici un caz nu este capul familiei.
“ Biserica se supune lui Cristos din dragoste. Motivaţia soţiei în supunerea faţă de soţul ei trebuie să fie aceeaşi.”
Rolul soţiei nu este acela de a sta la bucătărie şi a creşte copiii, această responsabilitate îi revine şi soţului. Dumnezeu a pus daruri diferie în fiecare persoană şi acest lucru trebuie apreciat în celălalt partener.
“Există un preot în fiecare casă. Dumnezeu a desemnat ca bărbatul să joace acest rol.” Un rol major pe care îl are soţul este acela de a mijoci pentru familia lui inaintea lui Dumnezeu. Cristos face acelaşi lucru pentru Biserica Sa. Cristos este un model atât pentru soţ cât şi pentru soţie, dar mai ales pentru soţ în ceea ce priveşte mijlocirea. Rolurile bărbatului şi ale femeii nu s-au schimbat. Ele sunt aceleaşi încă de la începuturile familiei. Oricine încearcă să le schimbe nu va aduce decat neînţelegere, conflicte şi confuzie.
Concluzie
Încă nu este bine pentru om să fie singur, dar nimeni nu poate fi obligat să se căsătorească. Există responsabilităţi dar şi beneficii care nu pot fi cunoscute în nici un alt cadru decât cel al căsătoriei. Principiile în alegerea unui partener de căsătorie nu sunt standarlizate, fiecare este liber să aleagă, atâta timp cât este “în Domnul.”
Înainte de a căuta calităţi la celălat trebuie mai întâi să le cauţi în dreptul tău. Acestea trebuie dezvoltate de-a lungul timpului, ştiind că schimbarea este un proces de lungă durată ce necesită acceptare şi răbdare.
Înainte de căsătorie fiecare ar trebui să aibă o idee despre care sunt rolurile şi mai ale responsabilităţile partenerilor. Încălcarea acestora poate genera conflicte majore.
Comunicarea sinceră şi eficientă este cheia unei relaţii de succes atâta timp cât este respectată şi ţinută la loc de cinste. Teoria este bună dar în practică lucrurile stau cu totul altcumva. Fiecare trebuie să preţuiască acest tip de relaţie pe care Dumnezeu l-a permis tocmai pentru a ne ajuta să înţelegem taina relaţiei dintre Cristos şi Biserică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu